Video! Eduard Florea Constantin, PER Argeș: Se poate și la țară! Să dezvoltăm satul argeșean, să ne păstrăm copiii acasă, să ne rămână prietenii lângă noi!

sept. 25, 2020
411 Views

Candidatul Partidului Ecologist Român, Florea Eduard Constantin la președinția Consiliului Județean Argeș susține că există o singură variantă prin care depopularea zonei rurale să poată fi stopată: creșterea nivelului de trai și de confort. Florea Eduard Constantin vine cu un plan pentru redresarea zonelor rurale, dar și pentru a încerca să determine tinerii să rămână acasă și să nu mai emigreze.
„În ritmul în care se depopulează satele din Argeș, peste câțiva ani se va ajunge la necesitatea comasării comunelor. Este o realitate pe care cei care o trăiesc cel mai profund sunt părinții sau bunicii celor care pleacă și care acum nu au parte de ajutor la bătrânețe. Avem un spor natural negativ și foarte mulți tineri care ne pleacă în străinătate. În comunele din nordul județului, putem avea o dezvoltare deosebită prin programul de turism. Acolo și la nivel de infrastructură stăm ceva mai bine. În partea de sud a județului însă, preponderent agricolă din punct de vedere al activității, situația este, pe alocuri, chiar dramatică. 
Îmi propun în primul rând să existe școli bine dotate, astfel încât elevii din mediul rural să aibă parte de condițiile celor care învață în orașe. Vreau să avem acces la servicii medicale rapide și de calitate în fiecare comună. Îmi propun să colaborăm cu primarii astfel încât în următorii patru ani să nu mai existe comună fără apă și canalizare și să extindem cât mai mult rețeaua de alimentare cu gaze.

Îmi propun realizarea de drumuri agricole pentru o interconectare facilă a zonelor arabile, dar și pentru protejarea drumurilor județene și locale.
Stimularea înființării de structuri asociatibe astfel încât să eliminăm impedimentul fărâmițării terenurilor. În același timp, se facilitează accesul la fonduri pentru achiziționarea de mașini și unelte destinate unei activități agricole moderne.
De 20 de ani se tot vorbește, dar nici o autoritate nu a ajutat cu nimic. Chiar este timpul să înființăm centre de colectare și procesare a produselor. Este singurul mod prin care agricultorii din Argeș pot ajunge la un profit real.
Voi susține încurajarea agriculturii ecologice și promovarea și susținerea produselor ecologice și tradiționale zonei Argeșului.
Voi asigura finanțarea pentru implementarea de sistemelor de irigații în zonele defavorizate prin încurajarea investitorilor locali. Extinderea sistemului de irigații, finalizarea infrastructurii primare de irigat și reabilitarea sistemului de îmbunătățiri funciare.
 
Țin foarte mult ca infrastructura să ne ajute, de aceeea voi încerca stabilirea unui program pentru reabilitarea tuturor drumurilor județene. Argeșul are una din cele mai lungi rețele de drumuri județene din țară, de aproximativ 1200 de kilometri. Din păcate, o mare parte din ele se află în stare deplorabilă”, a afirmat Florea Eduard Constantin, candidat PER la președinția CJ Argeș. 

Comandat de Partidul Ecologist Român, Filiala Argeș. Executat de SC GOLDENFISH PRODUCTION SRL. CUI-MFC: 21200195

Comments

Comments are closed.