Oficial, Emanuel Soare, prefectul demis al Argeșului, și-a înscris candidatura la șefia CJ Argeș.
Liberalul a subliniat că are încredere că prin echipa cu care vine la Consiliul Județean speră să fie o formulă câștigătoare, care să dezvolte județul Argeș.
„Începând de astăzi, cred că județul are o șansă mare să intre într-o epocă nouă. Suntem astăzi în fața unei provocări, rămânem cu trecutul sau ne îndreptăm către viitor? Avem o șansă mare să ne ridicăm, să redevenim mândri de județul nostru, să-l poziționăm în top, pentru că suntem un județ mândru, suntem un județ puternic industrializat, avem un potențial foarte mare de dezvoltare și sper ca prin candidatura și prin programul de dezvoltare al județului, pe care noi îl depunem, să reușim să îi convingem pe cetățeni că din acest moment au cu cine vota. Am mare încredere, pentru că în jurul meu e o echipă puternică și devotată, cu energia, viziunea și competențele necesare pentru a face din județul Argeș un județ prosper, educat și de care toți să fim mândri”, a spus Emanuel Soare înainte de a-și depune candidatura”, a subliniat Soare.
De asemenea, alături de candidatura la șefia CJ Argeș, au fost depuse și candidaturile pentur funcția de consilieri județeni din partea PNL. Soare a fost susținut de Adrian Miuțescu, președintele PNL Argeș, precum și de alți colegi. A lipsit de la eveniment candidatul PNL la primăria Pitești, Sorin Apostoliceanu, însă a fost prezent deputatul Dănuț Bica.