Video! Handbal feminin! România înfruntă la Mioveni campioana Danemarca

ian. 5, 2022

Pe 2 martie, Sala Sporturilor din Mioveni va găzdui unul din cele mai grele meciuri pe care naționala feminină de handbal le va avea în acest an. Este vorba despre întâlnirea cu Danemarca, proaspătă câștigătoare a bronzului la Campionatul Mondial, a anunțat primarul Ion Georgescu. Meciul de la Mioveni, va conta pentru calificarea la Campionatul European!


Danemarca este una din marile forțe mondiale în lumea handbalului fiind multiplă campionă europeană, mondială și olimpică.
Acesta nu este singurul eveniment major pe care Sala Sporturilor din Mioveni, anul acesta. În perioada 1-5 iunie, Sala Sporturilor din Mioveni va găzdui Campionatul Mondial de Karate Tradițional. Peste 400 de sportivi vor concura pentru cele mai valoroase medalii. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Georgescu. De menționat că fostul ministru și parlamentar de Argeș Șerban Valeca este practicant de karate tradiţional din 1976 şi deține centura neagră cu 7 Dan.
A fost ales preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional şi este preşedinte european al United World Karate Federation.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online