Video! Ion Georgescu: Mioveniul nu se închide. Carantinarea nu ajută cu nimic

3 săptămâni ago
338 Views

Primarul Ion Georgescu a anunțat, la finalizarea discuțiilor purtate astăzi la Prefectura Argeș împreună cu cei din conducerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență că Mioveniul nu va fi carantinat. Măsura se va aplica și celorlalte localități din județ care erau vizate de o posibilă carantinare. Primarul din Mioveni a subliniat că evoluția cazurilor de COVID-19 va fi monitorizată în toate localitățile timp de încă o săptămână, atunci când vor fi reluate discuțiile privind eventuale noi măsuri.

Ion Georgescu a subliniat că la uzina Dacia vor fi făcute dezinfecții, fabrica din Mioveni intrând de sâmbătă în remont. De asemenea, el a făcut apel la populație și la agenții economici să respecte măsurile de prevenire pentru a evita implementarea altor măsuri și mai drastice și, în primul rând, pentru a avea grijă de propria sănătate și de cea a celor dragi.

De asemenea, primarul din Mioveni a solicitat conducerii ALTEX să ia măsuri speciale pentru a preveni aglomerația la inaugurarea magazinului care va avea loc peste câteva zile.

Comentarii

Fără comentarii