Video! Ion Georgescu: Sunt dispus să colaborez cu toți consilierii care își doresc dezvoltarea Mioveniului

oct. 6, 2020

Chiar dacă are o majoritate confortabilă, cu 13 consilieri din 19 în Consiliul Local, primarul Ion Georgescu s-a arătat dispus să colaboreze cu toți consilierii locali, indiferent de culoarea politică, dacă aceștia vor susține proiectele care vor ajuta la dezvoltarea Mioveniului.

„Vreau să le mulțumesc tuturor angajaților din Primăria Mioveni pentru activitatea în ultimii patru ani și locuitorilor din Mioveni pentru parteneriatul pe care l-am avut. Sper să fie unul și mai bun. La Primărie am obținut 71,65, la Consiliul Local 71%, la Președinte CJ Argeș am obținut 52,31%, iar la Consiliul Județean – 54,76%.

Doresc să le mulțumesc tuturor locuitorilor care s-au prezentat la vot și în mod special celor care mi-au acordat încredere mie și echipei noastre.

În acest mandat vom avea 13 consilieri din cei 19. Îl felicit pe Ion Mînzînă, care va conduce CJ Argeș și pe cei 17 sau 18 consilieri județeni PSD, din care 3 sau 4 vor fi din Mioveni.

Voi face tot ce este posibil să realizez integral programul prezentat. Voi încerca să promovez și alte proiecte, așa cum am făcut și în mandatul trecut. Voi încerca să aduc mai mulți bani europeni.

Vreau să le mulțumesc consilierilor care își vor încheia mandatul și să le urez succes celor care își vor începe mandatul. Vor avea în mine un partener. Îmi doresc să implementăm integral programul pe care l-am susținut în campanie. Orice sugestie a oricărui consilier este binevenită”, a susținut Ion Georgescu.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online