Părintele Vichentie, starețul mânăstirii Robaia a trecut la cele veșnice. În urmă cu o săptămână, vorbea, cu mult regret, despre pierderea starețului de la mânăstirea Negru Vodă, părintele Serafim.
Părintele Vichentie avea 65 de ani și suferea de ceva timp de diabet și probleme cu inima. Cu toate acestea, a fost aplecat spre îngrijirea cunoscutei mănăstiri din județ unde viețuiesc cele 27 de măicuțe și a fost părinte spiritual, prin bunătatea și vorbele sale înțelepte, pentru mulți dintre cei care călcau pragul sfântului locaș.
Acum, mânstirea Robaia, locul unde în urmă cu trei ani a fost canonizat Pârvu Mutu, cel mai important pictor de biserici din țara noastră a rămas fără părintele Vichentie care l-a urmat pe fratele său Serafim în Țara de peste Veac.
„Părintele Vichentie a fost și a rămas un model în ceea ce privește dragostea pe care o avea pentru slujirea lui Dumnezeu. Era mereu de găsit în Biserică, la Rugăciune. Era un bun părinte pentru toți, dispus să ierte și să povățuiască pe toți cei ce-i căutau sprijinul”, a declarat, pentru Pro Media TV, Arhimandritul Caliopie Cristian Ichim.
Slujba de înhumare a părintelui Vichentie va avea loc duminică, la ora prânzului, iar cei care vin la sfântul locaș sunt rugați să respecte toate măsurile de siguranță privind prevenirea COVID-19 și să poarte măști de protecție.