Primarul Ion Georgescu și managerul Spitalului Mioveni Horia Trăilă au scăpat de acuzațiile de zădărnicire a combaterii bolilor, după ce dosarele penale deschise pe numele lor au fost clasate. Pentru cei care nu își mai amintesc, cei doi s-au trezit cu dosare după ce au refuzat să transforme noul spital de la Mioveni în spital suport COVID pentru Argeș, așa cum au decis membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în frunte cu prefectul de atunci și de acum Emanuel Soare și fostul președinte al CJ Argeș Dan Manu (președinte și vicepreședinte al CJSU).
În ciuda argumentelor invocate de specialiști, Horia Trăilă și primarul Ion Georgescu s-au ales cu dosare penale pentru că s-au opus deciziei. Ulterior, spitalul covid suport s-a făcut tot la Mioveni, dar în clădirea fostului spital orășenesc și va deveni de la anul secție de boli infecțioase.
„Acele dosare au fost închise. Știu cei trei semnatari și cred că Dumnezeu le va da fiecăruia pe măsură. Au fost unii care au spus, prin martie, că nu voi prinde alegerile. Eu las în plata Domnului”, a afirmat primarul Ion Georgescu.
Practic, la acea vreme, cei doi s-au ales cu un dosar penal din cauza unei decizii semnate de Emanuel Soare și Dan Manu, luate fără consultarea DSP Argeș, dovadă că semnătura directoarei Sorina Honțaru nu apare pe document.