Video! Șefii CJ Argeș, raport la un an de mandat: Bani mai puțini la funcționare și mai mulți la investiții. Număr record de kilometri de drum asfaltat!

nov. 3, 2021
31 Views

Miercuri, 03 noiembrie 2021, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu au prezentat raportul de activitate la un an de la preluarea mandatului.


„Iată că s-a făcut un an de când această echipă a fost mandată să conducă Consiliul Județean Argeș. Este un moment de raport, un moment de analiză legat de ce s-a făcut bine și ce nu s-a făcut bine în această perioadă.
Marea problemă cu care ne-am confruntat de la începutul mandatului a fost problema sănătății populației județului Argeș. Și cu această ocazie transmit respectul nostru pentru toți cei aflați în linia întâi pentru combaterea acestei pandemii, și aici mă refer la managerii spitalelor și personalul medical.
Avem 9 spitale în administrarea Consiliului Județean Argeș, din care 6 sunt spitale COVID. Suntem unicat la nivelul Consiliilor Județene din România, nu mai sunt județene care să aibă un număr atât de mare de spitale în administrare. În acest an, pentru sănătate, am alocat sume care depășesc 180 – 200 de miliarde de lei, o mare parte din sumele suplimentare nefiind prevăzute. Până la sfârșitul anului va trebui să facem noi rectificări pentru că, odată cu creșterea prețurilor la energie, la gaze, curent, spitalele vor trebui bugetate pentru cheltuieli de funcționare, pentru că nu putem lăsa bolnavii în condiții improprii desfășurării actului medical.
În toată construcția a ceea ce înseamnă activitatea Consiliului Județean Argeș, am plecat de la ideea construirii unui buget care să răspunsă nevoilor cetățenilor județului Argeș. Cuvântul de ordine a fost acesta– economii pe toate planurile. Este un prim pas pe care l-am făcut pentru că și în anii următori ne propunem același lucru, reducerea cheltuielilor. Atâta timp cât vom avea mai multe sume duse în investiții, cu atât mai mult se va vedea implicarea noastră în ceea ce înseamnă dezvoltarea județului Argeș.
În toată această perioadă noi am plecat de la ideea că trebuie să reducem drastic cheltuielile în tot ceea ce înseamnă aparatul Consiliului Județean și a instituțiilor subordonate și să creștem bugetul pentru dezvoltare cu 7% mai mult față de anul 2020. Cu acești bani am reușit să asigurăm cofinanțarea și finalizarea mai multor investiții realizate din fonduri europene și PNDL, precum și anumite proiecte de infrastructură din bugetul propriu.
Avem nevoie de 10 milioane de euro pentru cofinanțarea marilor proiecte de dezvoltare și, pentru a avea garanția că îi putem asigura, Consiliul Județean Argeș va contracta un credit bancar. Le mulțumesc aici consilierilor județeni care au aprobat acest demers. Săptămâna viitoare urmează să semnăm contractul.
Nu a fost totul ușor pentru că, tot în zona investițională a județului Argeș, din motive independente de noi, pentru a nu pierde fonduri europene, am fost nevoiți să modificăm anumite obiective, mare parte din ele sunt continuarea perioadei 2016 – 2020. Acest lucru s-a făcut tot prin alocarea unor sume suplimentare de la bugetul Consiliului Județean. Cele mai multe probleme au fost generate fie de constructori, fie de legislație.
De exemplu, la Cetatea Poenari a trebuit să renunțăm la proiectul inițial, să refacem întreaga documentație, să suplimentăm fondurile. La ora aceasta este dat ordinul de începere a lucrărilor către o firmă de specialitate care sperăm să ducă la bun sfârșit proiectul.
De asemenea, a trebuit să reluăm procedurile pentru proiectele Ambulatoriilor de la Spitalul Județean și Spitalul de Pediatrie și, pentru a reduce termenele, licitația va cuprinde proiectarea și execuția, ca și în cazul reabilitării Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”.
După lungi discuții, am reușit să ajungem la înțelegeri amiabile cu cetățenii care au fost puși în posesie pe drumul DJ 503, lim. Jud. Dâmbovița- Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele și acum putem spune că au început lucrările la unul dintre cele mai importante drumuri care s-au făcut vreodată în județul Argeș.
În toată această perioadă gândul nostru a fost unul singur, să asigurăm un echilibru pentru proiectele pe care ni le-am propus, să gândim că suntem în fruntea acestui județ pentru a nu dezamăgi cetățenii care ne-au ales”, a precizat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

“Într-o notă pozitivă, astăzi am trecut în revistă un an de mandat al actualei echipe la conducerea Consiliului Județean Argeș. Sunt optimist pentru că strategia pe care echipa noastră a gândit-o pentru această perioadă s-a dovedit una de succes, în linii generale.
Consider așadar că angajații din toate serviciile și instituțiile pe care le am în subordine au depus eforturi pentru a eficientiza activitatea și pentru a aduce plus valoare instituției pe de-a întregul.
Vreau să le mulțumesc și colegilor consilieri județeni care au înțeles că promovarea turistică și culturală nu se poate face fără investițiile în infrastructură, și mă refer aici la proiectele pentru Cetatea Poenari sau pentru muzee. Strategia noastră este una simplă, în principiu: vrem performanță mai mare pe bani mai puțini!”, a menționat Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș.

“ Vreau să le mulțumesc colegilor din Consiliul Județean cu care am făcut echipă în această perioadă. Cred că am reușit să închegăm o echipă sudată, iar scopul nostru este să facem proiecte viabile și să aducem cât mai muți bani în județ.
Ne concentrăm foarte mult pe proiectele pe fonduri europene și, dacă anul trecut aveam un număr de 12 proiecte, acum avem 13 proiecte, pentru că am atras o finanțare pentru pregătirea documentației pentru DJ 679. Valoarea totală a celor 13 proiecte se ridică la 76,8 milioane de euro, iar contribuția CJ Argeș este de 10,4 milioane de euro.
Avem 5 proiecte în domeniul medical la 3 spitale, două drumuri județene cu o lungime mare, dintre care DJ 503 din Oarja reprezintă proiectul cu cea mai mare investiție din Regiunea Sud Muntenia, în valoare de 22 de milioane de euro.
În privința drumurilor județene, sunt lucrări pe 127,3 kilometri în județ. 67 de kilometri sunt reabilitați pe fonduri europene, 21,3 de kilometri prin PNDL și 39 de kilometri de Regia Autonomă Județeană de Drumuri. Pregătim recepția podurilor de la Ștefănești și Mihăești, iar podul de la Valea Danului va fi reabilitat prin PNDL, cu o valoare de 19 milioane de lei”, a menționat și Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliul Județean Argeș.

Raport de activitate (sinteză)

DIRECȚIA ECONOMICĂ

În ceea ce privește SECȚIUNEA DE DEZVOLTARE, cheltuielile au fost fundamentate în concordanţă cu strategia de dezvoltare a Judeţului Argeş, fiind incluse obiective de investiţii care sunt asigurate din următoarele surse de finanţare :
fonduri externe nerambursabile: Judeţul Argeş este beneficiarul unor proiecte a căror valoare totală este de 383.380, 46 mii lei. Pentru anul 2021 este propusă suma de 106.129 mii lei din care:
86.995,00 mii lei din fonduri externe nerambursabile;
14.575,00 mii lei din subvenţii de la bugetul de stat;
4.559,00 mii lei din bugetul local pentru cofinanțări și cheltuieli neeligibile.

Proiectele aflate în derulare sunt:
Proiect „Restaurarea Galeriei de Arta „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”-Consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural;
Proiect „Implementarea unor măsuri și instrumente destinate îmbunătățirii proceselor administrative în cadrul Consiliului Județean Argeș”;
Proiect „Restaurarea Muzeului Județean Argeș – Consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural”;
Proiect „Conservarea și consolidarea Cetății Poienari”;
Proiect „Creșterea eficienței energetice a Spitalului de Recuperare Brădet”;
Proiect „Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ, Pitești Piața Vasile Milea nr. 1, Jud Argeș”;
Proiect „Extindere, modernizare li dotare spații urgență Spitalul de Pediatrie Pitești”;
Proiect „Extindere și dotare spații urgență Spitalul Județean de Urgență Pitești”;
Proiect „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatorului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești”;
Proiect „Extinderea și dotarea Ambulatorului Integrat al Spitalului Județean Pitești”;
Proiect “Centrul Europe Direct Argeș”;
Proiect „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”;
Proiect „Venus- împreună pentru o viață în siguranță;
Proiect „Complex de 3 Locuințe protejate și centru de zi, Comuna Băbana, sat Lupueni, Județul Arges”;
Proiect „Complex de 4 Locuințe protejate și centru de zi, Comuna Tigveni, sat Bârseștii de Jos, Județul Argeș”;
Proiect „Complex de 4 Locuințe protejate și centru de zi, Comuna Tigveni, sat Bălilesti, Județul Argeș”;
Proiect „Complex de 4 Locuințe protejate și centru de zi, Comuna Ciofrângeni, sat Ciofrângeni, Județul Argeș”;
Proiect „Complex de servicii sociale, Comuna Rucăr, Județul Argeș”;
Proiect „Complex de servicii sociale, Municipiul Câmpulung, Județul Argeș”;
Proiect „Complex de servicii sociale, Oraș Costești, Județul Argeș”;
Proiect „Modernizarea drumului județean DJ504 lim. Jud Teleorman-Popești-Izvoru-Recea-Cornățel-Vulpești (DN 65A),km 110+700-136+695, L=25,995 km, pe raza Com. Popești, Izvoru, Recea, Buzoiești, Jud Argeș;
Proiect „Modernizarea drumului județean DJ 503 lim. Jud. Dâmbovița- Slobozia – Rociu – Oarja – Catanele (DJ702 G – KM 3+824), KM 98+000 -140+034 (42,034 KM), Jud Argeș;

Din bugetul de stat – fonduri aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, după cum urmează: Judetul Argeș este beneficiarul unor proiecte a căror valoare totală este de 154.202.22 mii lei. Pentru anul 2021 este propusă suma de 40.174,00 mii lei din care:
33.974,00 mii lei din subvenții de la bugetul de stat;
6.200,00 mii lei din bugetul local .
Obiectivele de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală sunt:
PNDL I
Modernizare DJ 725 Stoenești-Dragoslavele, km 3+313-6+626, L=3,313 km, în comunele Stoenești și Dragoslavele

PNDL II (8 proiecte)

Modernizare DJ 703 B Morărești-Uda, KM 17+753-20+253, L=2,5km
Modernizare DJ 702 A Ciupa-Răteşti, km 33+030-35+696, la Rătești
Pod pe DJ 741 Piteşti-Valea Mare-Făgetu-Mioveni, km 2+060, peste pârâul Valea Mare (Ploscaru), la Ştefăneşti
Modernizare DJ 703 B Costeşti (DN 65 A)-Şerbăneşti (DJ 659), km 60+325-68+783, L=8,458km, la Costeşti şi Rociu
Pod pe DJ 703 H Curtea de Argeş (DN 7 C)-Valea Danului-Cepari, km 0+597, L=152m, în comuna Valea Danului
Pod pe DJ 738 Jugur-Drăghici-Mihăeşti peste râul Târgului, km 21+900, în comuna Mihăeşti
Modernizare DJ 703 B Şerbăneşti (DJ 659)-Siliştea, km 70+410-77+826, L=7,416km, în comunele Rociu şi Căteasca
Consolidare și reabilitare Spital Județean de Urgență Pitești

Din bugetul local, utilizând excedentul bugetului local existent la 31.12.2020:
Alte obiective de investiții, dintre care:
Modernizare drum județean DJ 703 Morărești-Cuca-Ciomăgești-lim. Jud. Olt, km 13+400-16+600, L=3,2 km, comuna Cuca, jud. Argeș;
Modernizare drum județean DJ 508 Căteasca (DJ 703B)-Furduiești-Teiu-Buta (DJ 659), km 12+400-17+217, L=4,817 km, com. Teiu și Negrași, jud. Argeș;
Modernizare DJ 704H Merișani-Băiculești-Curtea de Argeș, km 13+035-17+600, L=4,565 km, com. Băiculesti, jud. Argeș;
Modernizare pe DJ 679 D Negrași (DJ 659) – Mozacu, km 34+500 – 39+500, L = 5,0 km, comuna Negrași;
Modernizare DJ 659 A Bradu-Costești, km 5+060-9+744, L=4,684 km, la Costești;
I.B.U. pe DJ 679 C Căldăraru (DN 65A)-Izvoru-Mozăceni (DJ 659), km 22+215-23+515, L=1 km, la Mozăceni
I.B.U. DJ 742 Leordeni (DJ 703 B)-Glâmbocata (DN 7), km 0+000-11+050, în com.Leordeni;
Modernizare DJ 703 B Pădureți (DJ 679)-Costești (DN 65A), km 48+975-59+287, L=10,312 km, la Lunca Corbului și Costești;
Modernizare DJ 702F Lim.Jud.Dâmbovița – Slobozia, km 17+984-18+441, L = 457 m, jud.Argeș;
Modernizare DJ 703 H Curtea de Argeș – Valea Danului – Cepari – Șuici, Lim.Jud.Vâlcea, km 9+475-10+364, L= 0,889 km, com.Valea Danului si Cepari, jud.Arges;
Modernizare DJ 738 Poenari (DN 73 km 44+500) – Jugur -Drăghici –Mihăești (DC11), km 10+200-13+600, L=3,4 km, județul Argeș;
Modernizare DJ 704 E Ursoaia – Bascovele – Ceaurești, km 3+100-7+600, L=4,5 km, județul Argeș;
Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca, judetul Argeș.

Transferuri pentru cheltuieli de capital (sănătate), dintre care:
Construire corp de clădire nou la Spitalul Județean de Urgență Pitești;
Cofinanțări proiecte cu finanțare externă nerambursabilă;
Cofinanțări obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală;
Programe de dezvoltare regională;

Pentru finanțarea cheltuielilor din secțiunea de dezvoltare, s-a propus alocarea sumei de 30.939,00 mii lei din excedentul bugetului local la 31.12.2020.
La data de 29.10.2021 suma alocată din excedentul bugetului local este de 50.756 mii lei, din care pentru secțiunea de funcționare 12.000 mii lei, iar pentru secțiunea de dezvoltare 38.756 mii lei.

Analizând Bugetul local de Venituri și Cheltuieli pe anul 2021, se constată o creștere a propunerilor la veniturile și cheltuielile aferente secțiunii de dezvoltare, astfel:
Veniturile cresc de la 23% în anul 2020 la 33% în anul 2021;
Cheltuielile cresc de la 30% în anul 2020 la 38% în anul 2021.

Menţionăm că în cadrul instituţiilor de sănătate (spitale) se derulează un număr de 6 proiecte cu finanțare externă nerambursabilă în contextul COVID-19 a căror valoare totală este în sumă de 115.304 mii lei, după cum urmează:
Spitalul Județean de Urgență Pitești: „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare cauzată de COVID-19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești”;
Spitalul de Pediatrie Pitești: „Creșterea capacității Spitalului de Pediatrie Pitești de gestionare a crizei sanitare COVID-19”;
Spitalul Orășenesc „Regele Carol I” Costești: „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Orășenesc Regele Carol I Costești”;
Spitalul de Recuperare Brădet: „Consolidarea capacității sistemului medical de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19, în judetul Argeș”;
Spitalul de Pnemoftiziologie Valea Iasului: „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Sfântul Andrei” Valea Iașului” ;
Spitalul de Psihiatrie Vedea: „Prioritizarea măsurilor de diagnostic și tratament în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19 cu impact asupra pacienților cu afecțiuni psihice atât din mediul urban cât și rural, privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiţii pentru: Dotarea spitalului de psihiatrie „Sf.Maria” Vedea, cu echipamente necesare (aparatură medicală și echipamente de protecție) pentru tratarea pacienților diagnosticați sau suspecți cu COVID 19”.

În anul 2021 suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2021 a fost repartizată în mod egal județelor, în limita sumei de 27.134 mii lei, reprezentând fond la dispoziția Consiliului Județean. Acesta s-a repartizat integral în anul 2021 comunelor, orașelor și municipiilor din județ, prin hotărâre a consiliului județean, pentru:
• susținerea programelor de dezvoltare locală;
• susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală;
• cheltuielile de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Astfel s-a solicitat de la toate unitățile administrativ-teritoriale din județ, prin adresa Consiliului Județean Argeș nr.3781/10.03.2021, necesarul de cofinanțare pentru proiectele/programele care se derulează în anul 2021. În urma centralizării tuturor solicitărilor s-a trecut la analiza acestora, iar propunerea de repartizare a fost facută în funcție de prioritățile stabilite de unitățile administrativ-teritoriale, de cheltuielile urgente privind lucrările de investiții la alimentări cu apă (extinderi, branșamente, stații tratare și distribuție apă potabilă), canalizare și epurare ape uzate menajere, școli și grădinițe (modernizări, reabilitări, amenajări grupuri sanitare) etc.

DIRECŢIA STRATEGII SINTEZE PROIECTE CU FINANŢARE INTERNAŢIONALĂ

Proiectele Consiliului Judeţean Argeş având ca sursă de finanţare fonduri europene nerambursabile 2014 – 2020

     Consiliul Județean Argeș, prin Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională, are astfel în implementare 12 proiecte având ca sursă de finanţare  fonduri europene nerambursabile 2014 – 2020 în valoare de 343.663.535,80 lei.
De asemenea, din acest an,  Consiliul Județean Argeș, prin Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională, are în desfășurare proiectul  ”Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) - Lipia – Popești - Lunca Corbului – Pădureți – Ciești - Fâlfani - Cotmeana - Malu - Bârla -  Lim. Jud. Olt, km 0+000-48.222; L=47,670 km”, pentru realizarea documentației tehnico-economice faza DALI si PT, aferentă proiectului mai sus-menționat.

1.”RESTAURAREA GALERIEI DE ARTĂ „RUDOLF SCHWEITZER – CUMPĂNA”- CONSOLIDAREA, PROTEJAREA ȘI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI CULTURAL” cod smis 147347
Contract de finanțare nr. 872/06.01.2019

Sursa de finanțare – proiect depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Obiectivele specifice care vor conduce la realizarea obiectivului general, sunt:
îmbunătăţirea infrastructurii Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” prin restaurarea și conservarea obiectivului turistic – monument istoric categorie A;
creșterea gradului de expunere a Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.

Valoarea totală inițială a proiectului: 19.571.115,55 lei
Valoarea totală actualizată după realizarea proiectului tehnic proiectului este de 19.570.965,55 lei cu TVA
Stadiul actual al implementării:
Procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de execuție lucrări este în defășurare – s-a finalizat etapa tehnică. Urmează etapa financiară și ulterior, atribuirea contractului de execuție lucrări;

  1. „Modernizarea DJ 504, Limita Jud. Teleorman – Popești – Izvoru – Recea – Cornăţel – Vulpești (DN65A), km 110 + 700 – 136 + 695, l = 25, 995 km, Com. Popești, Izvoru, Recea, Buzoești, Jud. Argeș” cod smis 114308
    Contract de finanțare nr. 848/09.01.2018 Sursa de finanțare – proiect depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Valoarea inițială totală a proiectului: 82.687.293,84 lei
Valoarea actualizată totală a proiectului: 85.913.743,72 lei

Stadiul actual al implementării:
Au fost plătite 8 situații de lucrări și se estimează un procent de realizare al lucrărilor de: aprox. 71 %.

  1. „Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş – consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural” cod SMIS 116333
    Contract de finanțare nr. 1050/26.01.2018

Sursa de finanțare – proiect depus în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbuntăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:
îmbunătăţirea infrastructurii Muzeului Judeţean Argeş prin restaurarea şi conservarea obiectivului turistic – monument istoric categorie A;
creşterea gradului de expunere a Muzeului Judeţean Argeş după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.

Valoarea proiectului este de 21.462.319,75 lei cu TVA

Stadiul lucrărilor:

  • a fost emis ordin de începere a lucrărilor începând cu data de 08.07.2021;
  1. „Conservarea şi Consolidarea Cetăţii Poenari Argeş” cod SMIS 116343 Contract de finanțare nr. 1582/14.03.2018

Proiect depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbuntăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt: îmbunătăţirea infrastructurii Cetăţii Poenari prin conservarea şi consolidarea obiectivului turistic-monument istoric categoria A; creşterea gradului de expunere a Cetăţii Poenari după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.

Valoare inițială proiect: 10.772.936,09 lei
Valoarea actualizată decembrie 2020 a proiectului este de 23.262.100,85 lei cu TVA

Stadiul lucrărilor:

  • A fost semnarea Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor
    -Ordin de începere execuție lucrări 17.08.2021;
    Proiectului tehnic pentru organizare de șantier, supus verificării tehnice și recepției.

Finalizare contract de finanțare – decembrie 2023.

  1. „Creşterea eficienţei energetice a Spitalului de Recuperare Brădet”
    cod SMIS 114860
    Contract de finanțare nr. 2208/25.05.2018 Proiect depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3- Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari, Prioritatea de Investiţii 3.1 Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale, clădirile publice și sistemele de iluminat public, îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari, Operaţiunea B – Clădiri publice.

Valoare totală proiect: 4.273.336,34 lei.

   Obiectivul general al proiectului este creşterea eficienţei energetice a Spitalului de Recuperare Brădet  în vederea sprijinirii tranziţiei căre o economie cu emisii scăzute de carbon prin îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor pentru prepararea, distribuţia şi utilizarea agentului termic pentru încălzire şi a apei calde menajere, utilizarea surselor de energie regenerabilă în vederea asigurării necesarului de energie a clădirii.

Stadiul lucrărilor:

În prezent proiectul este în desfășurare cu execuția de lucrări, realizate în procent de 77,5%, după cum urmează:

Instalații:

  • Instalații de încălzire – 89,67%;
  • Instalații preparare apă caldă de consum – 60%;
  • Instalație de ventilare – 100%;
  • Instația de iluminat -100%;

Lucrări de reabilitare termică a anvelopei:

  • Lucrări intervenție fațadă parte opacă – 76,40%;
  • Lucrări intervenție terasă -26,66%;
  • Lucrări intervenție planșeu sub pod -100%;
  • Lucrări intervenție plașeu peste subsol – 100%;
    Lucrări de reparații/desfaceri:-96,80%:
    Lucrări conexe la fațade și istalații (scara metalică) -18,71%.

Termen estimat de finalizare execuție de lucrări 20 noiembrie 2021.
Finalizare contract de finanțare – decembrie 2021.

  1. „Creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ, situat în Pitești, Piața Vasile Milea nr.1, județul Argeș” cod SMIS 114782
    Contract de finanțare nr. 2496/03.07.2018
    Proiect depus în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 3. Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1. Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul locuinţelor Operaţiunea B – Clădiri Publice.
    Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:
    -reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a consumurilor de energie în vederea creșterii eficienței energetice
    -reabilitarea din punct de vedere termic în scopul asigurării condițiilor optime, creșterii confortului termic și a siguranței desfășurării activităților.

Valoarea proiectului este de 34,461,397.65 (Cheltuieli totale eligibile – 24,632,757.94 lei și Cheltuieli totale neeligibile proiect – 9,828,639.71lei)

Stadiul actual al implementării:
Realizarea PT se află în curs de elaborare.

  1. „Modernizare DJ 503 limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Cătanele (DJ 702 G – km 3+824) km 98+000 – 140+034 (42,034 km) în județul Argeș” cod SMIS 122454
    Contract de finanțare nr. 4137/08.04.2019 Sursa de finanțare – proiect depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, Prioritatea de investiţii 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.
    Obiectivul specific al acestui proiect este creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T prin modernizarea drumului județean DJ 503 limita județ Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Cătanele, km.98+000 – 140+034, L=42,034 km, Județul Argeș.
    Valoarea inițială totală a proiectului: 99.818.008,40 lei

Stadiul actual al implementării:
Lucrările sunt în curs de execuție pe tronsonul 1;

8.” EXTINDERE ŞI DOTARE SPAŢII URGENŢĂ ŞI AMENAJĂRI INCINTĂ SPITAL JUDEŢEAN DE URGENŢA PITEŞTI” cod SMIS 119306
Contract de finanțare nr. 4135/08.04.2019

Sursa de finanțare – proiect depus în cadrul POR 2014 – 2020, AP 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiţii 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operaţiunea B – Unități de primiri urgențe.
Obiectivul general al proiectului: Îmbunătățirea calității și eficienței îngrijirii spitalicești de urgență din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, în vederea asigurării distribuției teritoriale echilibrate a serviciilor medicale de urgență prin preluarea pacienților de la nivel local, care nu pot fi tratați în sistem ambulatoriu.
Obiectiv specific: Extinderea, dotarea și amenajarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești, județul Argeș.

Valoare totală inițială: 10.422.816,26 lei cu TVA
Valoarea totală actualizată după revizuirea SF: 12.962.573,96 lei cu TVA

Stadiul actual al implementării:
S-au depus toate documentațiile tehnice în vederea obținerii/revizuirii tuturor avizelor solicitate prin certificatul de urbanism (CEZ, Igiena radiațiilor, DSP, Mediu, ISC, ISU);
S-au verificat toate documentațiile tehnice pentru obținerea/revizuirea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism (CEZ, Igiena radiațiilor, DSP, Mediu, ISU);
S-au obținut/revizuit toate avizele solicitate prin Certificatul de urbanism (Cez, Igiena radiațiilor, DSP Argeș, APM Argeș, ISU), respectiv;
Aviz sanitar eliberat de DSP Argeș – Laborator de igiena radiațiilor ionizante;
Aviz de securitate la incendiu eliberat de ISU Argeș;
Aviz de amplasament favorabil eliberat de Distribuție Energie Oltenia S.A.;
Adresa privind menținerea Notificării de asistență de specialitate de sănătate publică eliberată de DSP Argeș;
Adresa privind menținerea Deciziei etapa de încadrare nr. 210 din 11.04.2018, eliberată de APM Argeș.
Au fost elaborate – documentațiile tehnico – economice PAC și POE
Au fost verificate documentațiile tehnico – economice PAC și POE și urmează a fi transmise Primăriei Municipiului Pitești în vederea eliberării autorizației de construire.
A fost emis ordin de începere a prestării serviciilor de verificare în data de 30.07.2021;
În data de 21.09.2021a fost încheiat actul adițional nr. 2 la contractul de finanțare;

  1. „EXTINDERE, MODERNIZARE ȘI DOTARE SPAȚII URGENȚĂ SPITALUL DE PEDIATRIE PITEȘTI” cod SMIS 119335
    Contract de finanțare nr. 3986/13.03.2019
    Proiect depus în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiţii 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitat Obiectivul Specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență Operaţiunea B – Unități de primiri urgențe.
    Obiectivul specific al acestui proiect este extinderea, dotarea și amenajarea Compartimentului de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie Pitești, județul Argeș.

Valoarea proiectului este de 3,430,123.54 (Cheltuieli totale eligibile – 3,425,958.52 lei și Cheltuieli totale neeligibile proiect – 4,165.02 lei)

Stadiul actual al implementării:
În urma rezilierii contractului de lucrări a fost necesară reluarea următoarelor achiziții: achiziția serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și achiziția contractului de execuție a lucrărilor.
În data de 31.08.2021 a fost încărcată în SEAP documentația de atribuire pentru achiziția de execuție lucrări. Achiziția se află în etapa de evaluare tehnică.

  1. „Implementarea unor măsuri și instrumente destinate îmbunătățirii proceselor administrative în cadrul Consiliului Județean Argeș”
    Cod SIPOCA 649, Cod SMIS 128987
    Contractul de finanţare nr. 358/10.06.2019
    Proiectul este finanțat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa prioritară – Administraţie publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente, Operaţiunea – Introducerea de sisteme şi standarde comune în administraţia publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanţă cu SCAP, Componenta 1 – CP12/2018 pentru regiunile mai puțin dezvoltate – Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate.
    Valoarea totală a contractului de finanţare este de 2.943.139,02 lei, din care:
    -valoarea totală nerambursabilă solicitată este de 2.884,276,24 lei;
    -contribuţia beneficiarului 58.862,78 lei.
    Obiectivul general al proiectului constă în Îmbunatațirea planificarii strategice instituționale si simplificarea procedurilor implementate la nivelul Consiliului Județean Arges
    Obiectivele specifice ale proiectului ”Implementarea unor masuri și instrumente destinate îmbunatățirii proceselor administrative în cadrul Consiliului Județean Arges”, sunt:
    Elaborarea Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a Județului Argeș – instrument de planificare a investițiilor locale;
    Simplificarea procedurilor la nivel județean prin digitalizarea documentelor și implementarea unei soluții informatice pentru administrarea acesteia;
    Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților personalului din cadrul Consiliului Județean Argeș în domeniul managementului strategic și în utilizarea si administrarea soluției informatice dezvoltate prin proiect
    Conform graficului de activități, până la această dată au fost încheiate următoarele achiziții:
    Achiziție mijloace fixe și active necorporale echipa de implementare
    Achiziție materiale consumabile pentru echipa de implementare
    Achiziție servicii de informare și publicitate
    Achiziție servicii de catering
    Achiziție servicii realizare studii
    Achiziție servicii retrodigitalizare
    Achiziția dotărilor pentru digitalizare și a celor de stocare
    Achiziția serviciilor de instruire/formare
    Achiziție servicii de realizare a solutiei informatice de administrare a arhivei
  2. „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești” cod SMIS 125102
    Contract de finantare nr. 4987/29.11.2019

Proiect finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale; Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, cultural și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitati; Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesiblității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate; Operațiunea A – Ambulatorii.
Obiectivul general vizează îmbunătățirea calității serviciilor medicale furnizate populației deservite, creșterea eficienței, promptitudinii și diversificării acestora în scopul îmbunătățirii satisfacției pacienților, copii și tinerii în vârstă de până la 18 ani din județul Argeș și din zone limitrofe (Olt, Dâmbovița,Teleorman și Vâlcea).
Obiectivul specific vizează extinderea, modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat al Spitalului de Pediatrie Pitești.

Valoare totală inițială proiect: 12.936.316,10 lei
Valoare totală după actualizare septembrie 2021: 16.249.463,49 lei

Stadiul actual al implementării:

  • În data de 26.10.2021, Notificarea privind actualizarea Bugetului proiectului, achizițiile și activitățile acestuia, a fost transmisă și introdusă în sistemul my smis. După 10 zile de la transmiterea acesteia, dacă nu sunt solicitări de clarificări, se va relua achiziția de proiectare și execuție de lucrări.
  1. „Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești” cod SMIS 123890
    Contract de finantare nr. 4946/29.11.2019

Proiect finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale; Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, cultural și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitati; Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesiblității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate; Operațiunea A – Ambulatorii.
Obiectivul general al proiectului este extinderea infrastructurii sanitare, prin investiţii în lucrări necesare ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Pitești, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate publică și îmbunătăţind accesul la serviciile medicale de calitate.
Obiectivele specifice ale proiectului:

  • Creșterea numărului de beneficiari de infrastructură medicală dotată (pentru servicii medicale comunitare și ambulatorii). Obiectivul specific va contribui la indeplinirea indicatorilor proiectului: 1S35 – Beneficiari de infrastructură medicală construită/ reabilitată/ modernizată/ extinsă/ dotată (pentru servicii medicale comunitare și ambulatorii pentru ambulatorii)
  • Dotarea infrastructurii ambulatoriilor (inclusiv cu echipamente și dispozitive medicale destinate secțiilor suport care deservesc ambulatoriile). Obiectivul specific va contribui la îndeplinirea indicatorilor proiectului: 1S36 – Unități medicale construite/ reabilitate/ modernizate/ extinse/ dotate (pentru servicii medicale comunitare și ambulatorii pentru ambulatorii).

Valoare estimată proiect: 13.443.259,46 lei
Valoare totală după actualizare septembrie 2021 – 16.063.852,96 lei

Calendarul activităților proiectului, respectiv achizițiilor proiectului va fi actualizat după avizarea de către ADR Sud-Muntenia a Devizului general actualizat 2021 și a Graficului de realizare al investiției -actualizat 2021.

  1. ”Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – Lim. Jud. Olt, km 0+000-48.222; L=47,670 km”
    Cod SMIS2014+ 143361
    Contractul de finanțare cod 1.1.154
    ADR SUD MUNTENIA, în calitate de Lider, a depus cererea de finanțare cu titlul: “Sprijin la nivelul regiunii Sud Muntenia pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare), infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic și infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură – 5D1”, la Ministerul Fondurilor Europene, Autoritate de Management pentru Programul Asistență Tehnică – AM POAT. În urma evaluării acesteia, s-a semnat contractul de finanțare cod 1.1.154.
    În cadrul acestui proiect UAT JUDEȚUL ARGEȘ are calitatea de Partener în vederea obținerii finanțării documentației tehnico-economice faza DALI si PT aferentă investiției cu titlul: ”Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – Lim. Jud. Olt, km 0+000-48.222; L=47,670 km”. Sursa de finanțare – proiect depus în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020, Axa Prioritară: 1. Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Obiectivul specific: 1.1 Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature.
    Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente în fața schimbărilor climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere prin modernizarea şi reabilitarea infrastructurii de acces care asigură conectivitatea indirectă cu rețeaua TEN-T, prin îmbunătățirea parametrilor relevanți – creșterea vitezei, siguranței rutiere, portanței pe raza localităţilor Păduroiu; Lipia; Popești; Lunca Corbului; Pădureți; Ciești; Fâlfani; Cotmeana; Malu și Bârla.
    Obiectivul specific al acestui proiect este creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T prin modernizarea drumului județean DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – Lim. Jud. Olt, km 0+000 – km 48+222 cu o lungime de 47,670 km.

Valoarea inițială totală a proiectului: 3.253.060,57 lei.

Activități desfășurate în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021:
Octombrie 2020/iulie 2021 – evaluare cerere de finanțare;
August 2021 – semnare contract de finanțare;
Septembrie 2021/octombrie 2021 – elaborare caiete de sarcini pentru demararea achiziției de servicii de proiectare la fazele Expertiza tehnică, DALI și PT, inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului DJ 679 – CJ Argeș; achiziției serviciilor de verificator de proiect – DJ 679 și a achiziției auditului de siguranță rutieră DJ 679;

DIRECŢIA TEHNICĂ

INVESTIȚII CUPRINSE ÎN CADRUL PROGRAMULUI NAȚIONAL DE DEZVOLTARE LOCALĂ II

Investiții recepționate:

„Modernizare DJ 703 B Șerbănești (DJ 659) – Siliștea, km 70+410 – 77+826, L= 7,416 km, în comunele Rociu și Căteasca”
Valoare totală a investiției – 11 754,003 mii lei
Recepție la terminarea lucrărilor efectuata în data de 21.12.2020
„Modernizare DJ 702 A Ciupa – Rătești, km 33+030-35+696”
Valoare totală a investiției – 4 121,939 mii lei
Recepție la terminarea lucrărilor efectuată în data de 21.12.2020
„Modernizare DJ 703 B Costești (DN 65 A) – Șerbănești (DJ 659), 
 km 60+325 – 68+783, L = 8,458 km, la Costești și Rociu”
Valoare totală a investiției – 14 720,937 mii lei
Recepție la terminarea lucrărilor efectuată în data de 25.02.2021

Investiții finalizate și aflate în curs de pregătire a recepților la terminarea lucrărilor:

„Modernizare DJ 703 B Morărești – Uda, km 17+753 – 20+253,
 L = 2,5 km, la Uda”
„Pod pe DJ 741 Pitești – Valea Mare – Făgetu – Mioveni, km 2+060, peste pârâul Valea Mare (Ploscaru), la Ștefănești”
„Pod pe DJ 738 Jugur – Drăghici – Mihăești peste râul Târgului, km 21+900, în com. Mihăești”

Investiții aflate în implementare:
„Pod pe DJ 703 H Curtea de Argeș (DN 7 C) – Valea Danului – Cepari, km 0+597, L=152 m, în com. Valea Danului”
Studiu de fezabilitate actualizat
„Consolidare și reabilitare Spital Județean de Urgență Pitești”
In curs de actualizare Documentatia de Avizare a Lucrarilor de Interventii

INVESTIȚII FINANȚATE DIN BUGETUL LOCAL

„Modernizare DJ 703B Pădureți (DJ679) – Costești (DN65A), km 48+975-59+287, L=10,312 km la Lunca Corbului și Costești”
A fost începută execuția lucrărilor
“Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca, jud. Argeș”
A fost elaborată Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții
„Stație de epurare ape uzate și rețea de canalizare menajeră aferentă” pentru Spitalul de Boli Cronice Călinești, U.A.M.S.Călinesti, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Calinești și Centrul de Permanență Călinești
Este în curs de elaborare Studiul de fezabilitate mixt
A fost finalizată procedura privind achiziția Serviciilor de elaborare Documentații de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, pentru investițiile:
,, Modernizare DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim.jud,Vâlcea, Km 14+000 – Km 16+921, L=2,921 Km, comuna Șuici’’
,,Modernizare DJ 731 B, sate Sămara şi Metofu, Km 1+603 – Km 3+728, L=2,125 Km, comuna Poiana Lacului’’
,,Modernizare DJ 732 C Bughea de Jos – Malu – Godeni, Km 7+165 – Km 8+695, L= 1,53 Km’’
,,Modernizare DJ 679 C lzvoru – Mozăceni Km 12+489 – Km 21+688 , L = 9,199 Km”

„Modernizare DJ 703 H Salatrucu-Valcea, Km 25+151 – Km 29+863, L = 4,712 Km „
„Modernizare DJ 704 D Prislop (DN7) – Lupueni (DJ 703E), Km 0+000- Km 2+358, L= 2,358 Km in comunele Bascov si Babana”
„Modernizare DJ 703 B Moraresti – Uda, Km 16+200 – Km 17+753, in Comuna Uda, L = 1,553 Km”
„Modernizare DJ 679A Barla (DJ 679) – Caldararu, Km 0+000 – Km 12+835, L = 12,835 Km”
„Modernizare DJ 704 G Cicanesti – Suici (DJ 703H ), Km 9+532 – Km 13+435, L=3,903 Km”
„Modernizare DJ 739 Bârzeşti (DN 73 D) – Negresti – Zgripcesti – Beleti, km 0+474 – Km 2+300, L=1,826 Km, in Comuna Vulturesti”
Se află în derulare procedura privind achiziția Serviciului de elaborare Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții, pentru investiția:
„Modernizare DJ 703E Pitești (DN 67) – Băbana – Cocu, Km 1+800 – Km 19+765, L= 17,965 Km”
A fost aprobată în plenul C.J.Argeș, în data de 28.10.2021, realizarea investițiilor:
„Modernizare DJ 704 F Băiculești (DN 7 C) – Tutana – Alunișu – Poienari (DJ 678 A), Km 6+730- Km 12+430, L=5,7 Km, în comuna Băiculești”
”Modernizare DJ 679 D Recea – Negrași (din DN 65A), Km 16+703 – Km 22+778 (intersecție DJ 504), Km 22+962 – Km 35+143 (intersecție DJ 659), L= 18,256 Km”
„Modernizare DJ 703 I Merișani (DN 7 C – Km 12+450) – Musatesti – Bradulet – Bradet – Lac Vidraru (DN 7 C – Km 64+400), Km 53+580 – Km 61+055, L = 7,475 Km”
„Modernizare DJ 702 G Rătesti – Căteasca, Km 12+231 – Km 20+759, L = 8,528 Km”
„Modernizare DJ 703 I Merișani – Mușătești, Km 0+012 – Km 26+816, L = 26,804 Km” .

Tot în acest an, s-a încheiat cadastrarea și intabularea pentru toată rețeaua de drumuri județene, respectiv 61 de drumuri având o lungime totală de 1194 km. Numai în perioada octombrie 202 – octombrie 2021, s-au întocmit documentaţiilor cadastrale și înscrierea în Cartea funciară pentru un număr de 32 drumuri judeţene din judeţul Argeș, reprezentând o lungime de 500 km.

DIRECȚIA PENTRU CULTURĂ, TURISM ȘI TINERET

SERVICIUL RELAȚII EXTERNE CULTURĂ ÎNVĂȚĂMÂNT TINERET ȘI SPORT
Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, dezvoltarea relațiilor pe plan național și extern a avut de suferit. Cu toate acestea, am primit în mai multe rânduri vizita unor delegații din străinătate, inclusiv ambasadori din țări ale UE și din afara comunității.
Consilul Județean Argeș este membru al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), al Asociaţiei Internaţionale a Regiunilor Francofone din 2003 și al Adunării Regiunilor Europene.
Anul acesta, pe 11 noiembrie, am participat la Adunarea generală a Asociaţiei Internaţionale a Regiunilor Francofone găzduită de Lyon. Cu această ocazie, județul Argeș a fost primit în Biroul politic al AIRF și deține funcția de vicepreședinte al Comisiei Tineret, Formare și Cultură. De asemenea, sperăm ca în perioada următoare, dacă nu chiar anul viitor, Argeșul să găzduiască adunarea generală a acestei structuri.
De asemenea, președintele Ion Mînzînă a devenit în primăvara anului 2021 membru titular în cadrul Adunării Regiunilor Europene, un forum pentru cooperare interregională și o rețea de influență politică a regiunilor în cadrul instituțiilor europene și a Consiliului Europei. Recent, Consiliul Județean Argeș a primit invitația din partea Președintelui ARE, dl Magnus Berntsson, de a participa la conferința de nivel înalt privind „Agenda 2030: Să transformăm regiunile, să schimbam lumea” de la Strasbourg.

EDUCAȚIE

  1. Pentru anul școlar 2020-2021, au fost acordate elevilor din ciclul gimnazial și liceal, în baza unor condiții, 253 de burse, în cuantum de 200 lei/lună, din care: 100 burse de merit, 1 bursă de performanță, 152 burse sociale.
  2. De asemenea, pentru cei 2223 elevi înscriși în clasa pregătitoare în anul școlar 2021 – 2022 la unitățile de învățământ din mediul rural, am derulat programul Primul Ghiozdan, prin care am oferit elevilor câte un ghiozdan și rechizite, fiecare pachet având o valoare maximă de 130 de lei. Bugetul pentru acest proiect a fost de 300.000 lei, dar au fost cheltuiți aproximativ 270.000 de lei.
  3. Consiliul Județean Argeș gestionează la nivelul județului Argeș „Programul pentru școli al României” (Lapte și corn)
    În anul școlar 2020 – 2021, la nivelul județului Argeș, pentru implementarea „Programului pentru Școli al României”, Consiliul Județean Argeș a distribuit lapte și produse lactate, fructe proaspete (mere) și produse de panificație unui număr de 56.320 elevi. În perioada menționată au fost distribuite:
    4.100.491 produse de panificație (valoarea produselor de panificație 1.296.165,20 lei);
    1.846.118 mere (valoarea fructelor 1.086.625,05 lei);
    4.194.447 produse lactate (valoarea produselor lactate 3.246.082,53 lei).
    Pentru demararea procedurilor legale de achiziție, Inspectoratul Școlar Județean Argeș a transmis numărul de elevi estimați pentru perioada 2021-2023 de 59.578 elevi, pe baza căruia s-au elaborat documentele de achiziție. A fost lansată în SEAP procedura de achiziție pentru încheierea acordurilor cadru de furnizare a laptelui, produselor lactate, produselor de panificație și fructelor proaspete (mere) pentru următorii doi ani școlari (2021-2023). Procedura se află în derulare (evaluare).
    Lot.1. Fructe proaspete (mere);
    Lot.2. Produse lactate (lapte /lapte UHT/lapte pasterurizat/iaurt simplu/laptele batut/sana sau chefir);
    Lot.3. Produse de panificaţie (corn/baton, biscuit uscati si covrigi simpli).

Lot.1: 
Valoarea estimata a acordului-cadru: între 4.010.790,85 lei fara TVA şi 4.456.434,40 lei fara TVA
Valoarea estimata a celui mai mare contract subsevent este de 2.228.217,20 lei fara TVA.

Lot.2: 
Valoarea estimata a acordului-cadru: între 8.860.202,01 lei fara TVA şi 9.844.668,72 lei fara TVA.
Valoarea estimata a celui mai mare contract subsevent este de 4.922.334,36 lei fara TVA.

Lot.3 
Valoarea estimata a acordului-cadru: între 9.480.051,36 lei fara TVA şi 10.533.390,40 lei fara TVA.
Valoarea estimata a celui mai mare contract subsevent este de 5.266.695,20 lei fara TVA.

  1. De asemenea, Consiliul Judeţean Argeş a alocat burse pentru copiii din învățământul special, înscriși la cursurile de zi în anul şcolar curent, în valoare totală de 151.000 lei.
  2. Pentru susținerea unităților de cult din județul Argeș, au fost finanțate 7 unități de cult din județul Argeș care au îndeplinit anumite criterii stabilite de lege și prin hotărâri ale CJ Argeș în cuantum de 300.000 de lei.

PARTENERIATE PENTRU SPORT ȘI CULTURĂ

SPORT
Atât în 2020, cât și în 2021, Consiliul Județean Argeș a fost partener pentru mai multe evenimente sportive care au adus un impact puternic prin reprezentarea Argeșului în calendarul celor mai importante competiții naționale și internaționale, dar și prin promovarea județului nostru.
CJ Argeș a fost partener pentru organizarea Raliului Argeșului 2020 (3000.000 lei) și 2021 (100.000 lei), Etapei naționale de Viteză în Coastă de la Câmpulung 2021 (fără contribuție financiară), organizarea Campionatului Mondial de Maraton 2021 Bascov – Argeș – România (12.000 lei).
De asemenea, aa fost partener pentru Asociația Voluntarilor Invictus – participare sportiv paralimpic Claudiu – Ionuț Butoi la Concursul de calificare Para-Archery World Ranking Tournament and Final Paralympic Qualification 2021 (14.000 lei), pentru echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar Pitești în 2020 (40.000 RON);
• Asociația Club Sportiv Campionii „Fotbal Club Argeș” – „Repornirea activității sportive a Centrului de Copii și Juniori al Asociației Club Sportiv Campionii „Fotbal Club Argeș” prin achiziția de echipamente și materiale sportive necesare în vederea pregătirii antrenamentelor și competițiilor sportive (50.000 RON).
• Asociația Primii Pași spre Performanță – organizarea BRD Argeș Open Weelchair Tennis, ediția a IV-a (23.000 lei);

 CULTURĂ
•   Asociația Culturală “D.G Kiriac” și Comunitatea Evreilor Pitești – organizarea unui Concert vocal-simfonic la Sinagoga Pitești (6.000 lei); 
•   Asociația Culturală Historia Renascita – organizarea Festivalului “Transalutanus Fest”, Jidova 2021 (20.000 lei).
•   Per total, au fost 17 contracte de finanțare nerambursabilă: 3 proiecte - domeniul cultură/tineret (116.000 lei), 5 proiecte - domeniul sport (186.000 lei), 9 proiecte - unități de cult (500.000 lei). Contractele sunt in derulare, deconturile finale urmând să fie făcute până la jumătatea lunii decembrie.

TEATRUL DAVILA:
A fost modificată organigrama, fiind refăcute cele trei secții (Secția Dramă, Secția pentru copii și tineret Așchiuță și Secția de Revistă). Beatrice Rancea este Șef Secție Dramă, Lucian Vlădescu este dirijor al orchestrei teatrului și Cristina Dumitru a revenit în funția de Șef Secție pentru copii și tineret Așchiuță;
Activităţile celor trei secţii ale instituţiei s-au înscris în graficul stabilit la începutul stagiunii. S-au jucat 130 spectacole din portofoliul propriu, între care 10 premiere.
În perioada 28 noiembrie – 5 decembrie 2020 Teatrul Alexandru Davila Pitești a organizat cea de-a XXIV-a ediţie a DaFeSt 2020- Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio, o ediție specială – online. Au fost difuzate 41 de spectacole din 36 de teatre şi asociaţii culturale din România, Franța, Italia, Belgia, Ucraina, Austria şi Republica Moldova.

  • În data de 14 august 2021, a participat în calitate de partener în coproducția româno-suedeză ”Brâncuși, mon amour” în Suedia, a prin realizarea proiecțiilor video din componența spectacolului legate de viața marelui artist, Constantin Brâncuși.
  • În august și septembrie, a desfășurat activități artistice în centrul orașului Pitești, la Teatrul de Vară din Parcul Ștrand și la Grădina de Vară.
  • În perioada 15 – 17 octombrie la invitația Teatrului Național Satiticus Ion Luca Caragiale Chișinău, Republica Moldova, Teatrul Alexandru Davila Pitești a participat la cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru FESTIS 2021 cu spectacolul ”Șantaj”.

Centrul Cultural Județean

Centrul Cultural Județean și-a derulat programul de activități, organizând 52 de spectacole.
La această dată CCJ Argeș are un număr de 42 de posturi (1 manager, 13 funcții contractuale – personal administrativ, 28 funcții contractuale – personal artistic până la 31.12.2021.)
Din raționamente economice, se are în vedere desființarea acestei instituții, activitatea urmând să fie preluată de secția de Estradă a Teatrului Davila, iar parte dintre angajații permanenți vor fi redistribuți către celelalte instituții din subordinea CJ Argeș.
Buget pe anul 2021: 4,6 milioane lei

ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE ȘI MESERII
Are 26 de secții externe în diferite localități plus una la DGASPC.
În ciuda pandeniei, aici avem o mulțime de evenimente organizate în parteneriat cu multiple instituții și s-a continuat și chiar s-a dezvoltat relația cu diferite instituții inclusiv din zona rurală.
Poate că unul din cele mai importante evenimente organizate anul acesta a fost prima ediție a Conferința Internațională de Folclor cu tema ”Tradiții și continuitate în valorificarea patrimoniului imaterial”.
A reunit personalități din lumea academică, creatori, păstrători și iubitori de artă și cultură tradițională. Au fost promovati, prin evenimentele organizate, pe lângă elevii școlii, mai mulți artiști și meșteșugari, inclusiv care au statut de tazar uman viu.

BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ “DINICU GOLESCU”

Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” pune la dispoziția cetățenilor din municipiu și județ peste 425.000 documente specifice: cărți, publicații periodice și seriale, cărți poștale ilustrate, manuscrise, lucrări de artă, documente audio-video.

  • În ultimul an, au fost înscriși peste 5300 de utilizatori. Au fost consultate aproape 178.000 de documente de bibliotecă consultate, frecvența utilizatorilor fiind de 90.000. În aceeași perioadă, fondul a crescut cu 4745 fondul de documente de bibliotecă, din care aproape jumătate au fost achiziționate prin cumpărare directă și restul prin donații.
  • Prin proiectul Bătălia Cărților, derulat în perioada martie-octombrie 2021, s-a promovat literatura specifică vârstei în rândul copiilor și adolescenților.
  • Deschiderea pentru on-line și digitalizare a Bibliotecii județene, inclusiv prin proiectul Code Kids, prin care copii sunt încurajați să urmeze o carieră în tehnologie. Anul acesta au participat în proiect bibliotecile publice din localitățile: Topoloveni, Rucăr și Câmpulung cu un număr de 30 copii activi în cadrul cluburilor de coding.
  • Au fost organizat două târguri de carte, în aer liber: Kidsfest și Festivalul de C,Arte -ediția a IV-a.
  • Biblioteca continuă să deruleze proiectul cu finanțare externă, Europe Direct Argeș, aici funcționând un serviciu de informare europeană. De asemenea, oferă sprijin pentru cele 88 de biblioteci publice comunale, 3 biblioteci publice orășănești (Mioveni, Topoloveni și Ștefănești) și două biblioteci publice municipale (Câmpulung și Curtea de Argeș).

MUZEUL JUDEȚEAN ARGEȘ
Fie în format fizic, fie online, au fost organizate 20 de expoziții permanente și 12 Simpozioane, lansări de carte, manifestări culturale. Chiar și cu restricțiile pandemice, la data de 30.09.2021 erau înregistrați 45.600, cei mai mulți fiind la Cetatea Poenari – 37.400, la expoziția Flori de Mină: peste 2300, la Planetariu: aproximativ 2000, la Galeria de Artă Naivă – 1700, la Muzeul Sportului- 1400.
Se dorește creșterea vizibilității Castrului Roman Jidova, unde am avut doar aproape 600 de vizitatori, iar un început este și organizarea acestui eveniment “Transalutanus Fest. La porţile Imperiului”.

  • Muzeul Judetean Arges s-a confruntat cu mari provocari privind gestionarea evenimentelor realizate. Cu toate acestea, au fost organizate principalele evenimente cu impact național, unele dintre ele chiar online. În plus, după cum bine știți, au fost continuate sau deschise și mai multe șantiere arheologice promițătoare, această activitate de cercetare fiind una la care țin foarte mult.
  • Muzeul Județean a reușit să își crească veniturile față de anul precedent. Consiliul județean Argeș a acordat subvenții pentru achiziționarea de echipamente necesare activității, inclusiv celei arheologice. Printre achiziții vreau să subliniez și licența pentru programe de măsurători topografice, detectoare de metale, dar și Sistemul de supraveghere video Cetatea Poienari și Sistemul Turnichet bridge semiautomat, necesar pentru emiterea de bilete și scanarea acestora pentru acces la Cetatea Poienari .
  • Totalul veniturilor proprii realizate la data de 30.09.2021 sunt in suma de 839.036 lei, cu aproape 95.000 de lei mai mult ca anul trecut. Cresterea veniturilor proprii se datorează în principal contractelor de prestari servicii incheiate cu operatorii economici privind descărcarea de sarcină arheologică, P.U.G.-uri, diagnostic intruziv pentru drumul expres Craiova- Pitești.

MUZEUL VITICULTURII ȘI POMICULTURII GOLEȘTI
Aici a fost continuată activitatea de cercetare și, lucru important, de restaurare și reperații la unele dintre gospodăriile aflate în administrare. La fel ca la Teatrul Davila și la Scoala Populară de Arte și Meserii și aici s-a pus accent pe partea de online. Astfel, Muzeul Golești a realizat mini documentare foarte interensate care pot fi vizionate pe pagina de youtube a muzeului dedicate. Vreau să apreciez și deschiderea pentru colaborări la nivel național și internațional, concretizate în proiecte cu impact. Vrem să evidențiem, de exemplu, că Muzeul Golești a continuat seria evenimentelor dedicate împlinirii a 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu cu o serie de manifestări organizate împreună cu Direcția Județeană de Cultură Gorj, Asociația „Doruleț” și Direcția de Cultură Argeș, care au avut loc pe 27 mai la Muzeul Golești și la care au participat Asociația Basarab I a cadrelor militare în rezervă și elevi ai Școlii Militare Basarab I. Momente artistice. Cu această ocazie, Muzeul Goleşti a primit steagul de luptă al lui Tudor Vladimirescu.
• În colaborare cu Institutului Cultural Polonez a organizat o expoziţie intitulată Poloneze şi românce care au schimbat lumea – dedicată femeilor românce și poloneze care au marcat istoria lumii care poate fi vizitată în perioada 06
iulie – 31 august; În urma parteneriatelor dintre Muzeul Golești și instituțiile de învățământ din județul Argeș, muzeul a organizat tabere de meșteșuguri cu tematică etnografică, ateliere de creație, și simpozioane. c) Participări la
conferințe județene, naționale și internaționale și simpozioane on-line, inclusiv sesiunea internațională UNESCO.

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, TURISM ȘI PROMOVARE LOCALĂ

Prin Compartimentul Comunicare, Turism și Promovare Locale, s-a creat o nouă interfață site-ului www.cjarges.ro .
Secțiunea „Info Turism” este actualizată în fiecare zi, prin furnizarea de conținut pentru subsecțiunile aferente. Au fost realizate peste 150 de materiale de prezentare a obiectivelor turistice din județul Argeș. Materialele au fost publicate pe site și promovate pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Argeș.
Din martie 2021 și până la 30 septembrie 2021 au fost realizate peste 150 de materiale de prezentare a obiectivelor turistice din județul Argeș. Materialele au fost publicate pe site și promovate pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Argeș.
De asemenea, Compartimentul de Comunicare, Turism și Promovare Locală a elaborat patru rute cultural turistice, dezvoltate pe plan local. Acestea sunt recunoscute și promovate pe site-ul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului: Valea Argeșelului și Culoarul Rucăr- Bran, Valea Argeșului și Transfăgărașanul, Triunghiul Bisericilor Rupestre și Bisericile de lemn din județul Argeș.

SERVICIUL JUDEȚEAN SALVAMONT ARGEȘ

17 salvatori montani cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și salvatori montani cu contract de voluntariat, repartizaţi în patru formaţii Salvamont: Câmpulung, Curtea de Argeş, Nucşoara şi formatia Județeană. Salvatorii montani au intervenit în 81 de misiuni de salvare, cu peste 200 de asistați, dintre care două accidente fatale. La acestea se adaugă și multe alte acțiuni de căutare a persoanelor dispărute, acțiuni la care au participat la solicitarea posturilor de poliție locale.
La nivelul serviciului există un snowmobil și două UTV, care oferă posibiltatea instalării unei tărgi UT 2000, pentru extragerea accidentatului din zona montană. În continuare, Salvamont speră să obțină câte un autoturism 4×4 fiecărei echipe componente (cele patru formații au în componență șapte echipe, compuse din câte șase salvatori). Echipa județeană Salvaspeo, compusă din 15 salvatori de subteran, este încă în formare, astfel că nevoile de instruire a personalului și de echipare, vor continua.
În cadrul schimburilor de experienţă cu Salvamont Savoia (Franța), Consiliul Departamental Savoia a semnat cu Consiliul Județean Argeș un nou protocol de colaborare, în care se stipulează continuarea activităților comune pentru antrenamente la avalanșă, pregatirea salvatorilor montani pentru salvările pe pârtie, precum și continuarea asistenței referitoare la sistemul național de brevetare pentru câinii de avalanșă, demarat în anul 2013.
În acest sens, în luna martie 2021, s-a desfășurat la cabana Capra Transfăgărășan, sub egida Departamentului pentru Situații de Urgență și a Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, a șaptea școală natională de brevetare a unităților canine pentru intervenția la avalanșă din istoria Salvamontului român. Iarna viitoare sperăm să găzduim un antrenament general al conductorilor de câini de avalanșă europeni, la Cota 2000, dacă situația pandemică o va permite.

COMPARTIMENTUL RELATII CU PUBLICUL, REGISTRATURA SI ATOP
La acest compartiment ne-am organizat activitatea in functie de reglementarile privind restrictiile pandemice. Dupa cum stiti, in prezent, audientele si alte documente sunt in sistem online. Începand cu data de 16.03.2020, când a fost instituită starea de urgență și apoi starea de alertă, potrivit decretului 195/2020, audiențele au fost suspendate. Formularele online au fost înregistate și direcționate spre soluționare. Comunicarea răspunsurilor petenților s-a realizat pe platforma www.cjarges.ro
Va pot spune ca, in audientele pe care le-am avut, in topul solicitarilor venite de la cetateni ramane in continuare sprijinul pentru gasirea unul loc de munca. Din pacate, nu ii prea putem ajuta, eventual ii mai sfatuim sa se mai indrepte catre AJOFM. De asemenea, ne mai este solicitat, in cadrul departamentului, consiliere juridică pentru diverse probleme, solicitări pentru rezolvarea sistematizării domeniului public şi a utilităţii acestuia, închiriere imobile sau asistenţă socială atât persoanelor adulte cât şi minorilor.
În baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţie, au fost înregistrate şi repartizate compartimentului de specialitate, 59 de solicitări de la cetăţeni, ONG-uri, instituţii,etc.

DIRECȚIA PENTRU AMENAJAREA TERITORIULUI ȘI URBANISM

Activitatea în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării executarii lucrărilor de construcții – SERVICIUL AVIZARE, AUTORIZARE ȘI CONTROL
Consiliul Judeţean Argeş prin Direcţia amenajarea teritoriului şi urbanism, a emis peste 100 de avize de diferite tipuri, atât pentru administrațiile publice locale, cât și pentru persoane juridice sau fizice. Dintre acestea vreau să menționez
5 Avize Arhitect-șef pentru Planuri Urbanistice Generale pentru Mioveni, Căteasca, Moșoaia, Lerești, Băbana și 13 autorizații de construire, inclusiv pentru construcții cu caracter provizoriu, pentru organizării lucrărilor la autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești.

SECRETARIAT A.T.O.P
S-au desfășurat 2 ședinte ordinare ale ATOP la sediul instituției.
Au fost prezentate si dezbatute 10 informari privind activitatea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, ISU Argeș și DGASPC ARGEȘ.
A fost aprobat un proiect partenerial cu D.G.A.S.P.C.

CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ ARGEȘ

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș aflat sub tutela CJ Argeș, coordonează, monitorizează şi evaluează, la nivel judeţean, activitatea centrului judeţean de asistenţă psihopedagogică şi a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, a centrelor şi cabinetelor logopedice interşcolare, coordonează, monitorizează şi evaluează servicii specializate de mediere şcolară.

Dintre structurile centrului, vreau să menționez că prin Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Argeş şi Reţeaua de Cabinete Şcolare/ Interşcolare din judeţul Argeș au fost consiliați individual peste 6500 de elevi de la nivel preșcolar până la nivel liceal- profesional, aproape 2000 de părinți și peste 1300 de cadre didactice. Consilierea de grup a țintit peste 16.000 de elevi de la nivel preșcolar până la nivel liceal- profesional, aproximativ 1500 de părinți și 850 de cadre didactice.
Prin Compartimentul de Mediere și Asistență Socială s-au desfășurat 1108 activități de mediere școlară, din care 979 activități individuale și 129 activități de grup pentru copii din comunitățile rrome.
De asemenea, CJ Argeș are sub tutelă Grădinița Specială Sfânta Elena din Pitești, și 4 Centre Școlare de Educație Incluzivă în Ștefănești, Curtea de Argeș, Câmpulung și Costești. La Grădinița Specială din Pitești, singura unitate prescolară specială din județ care asigură copiilor cu deficiente servicii specializate, în anul școlar 2020-2021, Grădinița Specială ,,Sfânta Elena” a funcționat cu un numar de 7 grupe, însumând 36 de copii.
Ca urmare a activităţilor terapeutic-recuperatorii desfăşurate, jumatate din copii care au frecventat aceasta unitate să urmeze cursurile şcolare în unităţile de învăţământ public, restul frecventând cursurile şcolilor speciale.
La celelalte patru centre, aproximativ 500 de copii, cu deficiențe ușoare până la deficiențe grave și accentuate, de la clasa pregătitoare și până la învățământul liceal au beneficiat de serviciile cadrelor didacte și personalului specializat.

Comments

Comments are closed.