Slujba înmormântării Părintelui Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților are loc astăzi, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Părintele avea 90 de ani şi suferise complicaţii pulmonare. Așa cum i-a fost dorință, înaltul ierarh este înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei, dar după regulile impuse de legislație pentru persoanele decedate din cauza COVID-19.
Trupul neînsuflețit al Arhipăstorului Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinței sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfinția Sa și l-a pregătit dinainte.
Cei care doresc ă-și ia rămas bun sau să participe la slujba înmormântării sunt rugați să respecte măsurile și îndrumările autorităților.
„Îi rugăm pe preoți și pe credincioși să fie înțelegători și conștienți de faptul că spațiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsuflețit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
„Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, situația să fie cu mult îmbunătățită și restricțiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toții de a cinsti așa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, au mai precizat reprezentanții Arhiepiscopiei.
Joi a fost pelerinaj la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al Înalt Prea Sfințitului Pimen. Încă de la sosire, cortegiul funerar a fost întâmpinat de zeci de preoți, călugări și credincioși, care i-au adus un ultim omagiu fostului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Unii chiar au lăsat deoparte regulile și măștile de protecție și au sărutat sicriul.
Înaltul ierarh era pregătit pentru trecerea la cele veșnice, așa cum a mărturisit într-un interviu acordat anul trecut. Își dorea să fie înmormântat pe plaiurile bucovinene, iar la mormânt să se audă, în surdină, Rapsodia Română a lui George Enescu, balada lui Ciprian Porumbescu și sunetul de bucium.
Printre numeroasele evenimente trăite de vrednicul de pomenire Părinte Pimen în cei 70 de ani de slujire a lui Hristos, se află și participarea Regelui la Învierea Domnului din anul 1992, când a venit la Putna la invitația Arhiepiscopului. Fără invitația sa oficială, Regele nu ar fi putut intra în țară după cei 45 de ani care trecuseră de la abdicarea lui.
Un milion de români l-au aclamat atunci pe străzile Bucureștilor, potrivit CNN. În Sâmbăta Mare, Regele și soția sa, Ana, însoțiți de prințul Nicolae, au fost așteptați de ÎPS Pimen pe aeroportul din Salcea de unde s-au îndreptat spre Putna. Starețul Mănăstirii, Părintele Melchisedec Velnic, l-a primit pe Rege în pridvorul bisericii cu Evanghelia şi Crucea, aşa cum erau întâmpinaţi odată domnitorii.
La mormântul lui Ștefan cel Mare s-a ținut o slujbă, iar a doua zi peste 5000 de oameni, veniți din toată țara au participat la slujba Învierii, unde s-a cântat „Hristos a Înviat” și Imnul Regal și s-a scandat ”Trăiască Regele!”, ”Regele Mihai!,” “Regele şi Patria.”