Video! Ziua Armatei, în condiții de pandemie la Pitești

oct. 25, 2021

Astăzi, 25 octombrie 2021, de Ziua Armatei, Garnizoana Pitești a organizat un ceremonial militar-religios. 

Manifestările dedicate acestei sărbători s-au desfășurat la Cimitirul Eroilor din Pitești unde au participat autorități județene și locale, civile și militare.  Au fost respectate condițiile de pandemie, astfel că nu au fost și alți invitați.

În deschiderea ceremonialului, a fost intonat Imnul Național al României, după care a urmat slujba de pomenire a celor căzuți pe câmpul de luptă pentru neam și țară, iar cei prezenți au transmis mesaje de susținere Armatei Române. 

Manifestările au continuat cu depunerile de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Eroilor, iar în final, cei prezenți au putut urmări defilarea gărzii de onoare. Acesta a fost și primul eveniment public la care a participat noul prefect de Argeș, Radu Perianu.

Prezent la manifestare, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu a precizat că această zi este un bun prilej pentru a ne exprima recunoștință față de Armata Română: “Glorie eternă eroilor noștri căzuți la datorie! Ziua de 25 octombrie reprezintă o dată importantă în istoria noastră nu doar în istoria Armatei României. Vorbim despre o dată pe care armata o onorează și pentru că în 1944 ultimele brazde de pământ românesc au fost eliberate. Armata României continuă să fie un pilon important în conștiința românilor, o instituție de o importanță covârșitoare în care românii au încredere. Să dea Dumnezeu ca lucrurile să stea atât de bine încât România să nu mai fie angrenată în niciun război, iar misiunile soldaților noștri să fie doar pe timp de pace. În numele Consiliului  Județean Argeș urez “La mulți ani!” și multă sănătate tuturor celor peste 73.000 de soldați aflați în slujba Armatei României”.  

„Gratitudine, respect și mândrie sunt sentimentele pe care le exprim în această zi de mare semnificație, tuturor celor care slujesc sub drapelul tricolor.Cu fiecare an care se adaugă libertății și identității noastre ca națiune ar trebui să devenim tot mai atenți la lecțiile trecutului și tot mai conștienți de responsabilitatea pe care trebuie să o manifestăm pentru valorile noastre, în interiorul granițelor și în parteneriatele strategice cu aliații.Să ne cinstim eroii, pe cei care s-au sacrificat ca noi să devenim națiune și stat, și pe cei care au căzut, făcându-și datoria în misiuni internaționale, în numele unor principii universale, pentru binele comun.Armata este la cota de încredere cea mai mare în România, este instituția care se bucură de cea mai mare credibilitate în ochii cetățenilor săi, nu întâmplător!Prestigiul Armatei noastre s-a construit în timp prin devotament și profesionalism, şi-a îndeplinit misiunile încredinţate și este astăzi o instituţie modernă, puternică şi eficientă, capabilă să contribuie la creşterea locului şi rolului ţării noastre de furnizor de securitate la nivel regional.Ne mândrim cu cei care au ca deviză Onoare și Patrie!De asemenea, doresc să exprim un gând de recunoștință veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial. Vă doresc multă sănătate și putere de a face bine,La mulți ani, Armata Română!La mulți ani, România!”, a fost mesajul transmis si de primarul Pitestiului, Cristian Gentea.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online