Viorel Enache: Proiectul PSD privind acordarea voucherelor pentru alimente se implementează în ritm accelerat!

mai 20, 2022

Doctorul Viorel Enache, președinte al Comisiei de Sănătate din Consiliul Județean Argeș, a afirmat că Proiectul PSD privind acordarea voucherelor pentru alimente se implementează în ritm accelerat!

Joi s-au semnat contractele pentru tipărirea voucherelor, iar Poșta Română a fost desemnată pentru a le distribui. Peste 3 milioane de persoane din categorii vulnerabile vor primi un ajutor de 250 de lei odată la două luni, timp de un an și jumătate.

Beneficiarii sunt:

✅pensionarii cu venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei

✅persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei

✅familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere cu venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

✅familiile monoparentale cu venituri nete lunare pe membru de ✅familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

✅familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social oferit de stat persoanelor fără adăpost.

Jumătate din cele 3,1 miliarde de lei necesare pentru #voucherele de alimente vor veni din fonduri europene.

Comments

Comments are closed.

PromediaTV online